Irigarea prin picurare pune apa la rădăcină și ferește frunzele de boli

În anii 1960, un inginer israelian a observat că un copac de lângă o țeavă care picura încet crește mult mai viguros decât vecinii lui. Ideea, dezvoltată apoi într-un kibuț din deșertul Negev, a devenit sistemul de irigare prin picurare, folosit astăzi pe milioane de hectare în toată lumea.

Principiul e simplu: apa ajunge picătură cu picătură, direct la rădăcinile plantelor, nu pe frunze și nu pe pământul dintre rânduri. Eficiența ajunge la peste 90%, față de 65-75% la aspersoare, unde o parte din apă se evaporă în aer ori udă locuri inutile. În practică, o grădină udată prin picurare consumă, de obicei, cu 30-50% mai puțină apă.

Frunzele rămân uscate, ceea ce reduce mult bolile, mana roșiilor și a cartofilor ori făinarea castraveților, care pornesc de pe frunzele ude. Pământul dintre rânduri rămâne uscat, așa că buruienile cresc mai greu. Umiditatea constantă de la rădăcină previne crăparea fructelor și putrezirea vârfului roșiilor, frecventă la udarea neregulată. Pentru grădinarii ocupați, cel mai mare avantaj e timpul: un sistem automat economisește, vara, 30-60 de minute de udat pe zi.

Componentele sistemului și planificarea pe straturi

Un sistem de grădină pornește de la robinet și are câteva piese, în ordine. Un programator, care deschide și închide apa la orele stabilite. Programatoarele moderne au și senzori de ploaie, care sar peste udare în zilele ploioase. Un filtru, care oprește nisipul și impuritățile ce ar înfunda picurătoarele. Un reductor de presiune, care coboară presiunea rețelei, de 3-4 bari, la 1-1,5 bari, cât suportă tuburile subțiri.

Urmează conducta principală, de obicei de 16 milimetri, și picurătoarele. Acestea sunt fie separate, înfipte în tub acolo unde e nevoie, ori integrate într-un tub picurător, cu orificii la distanțe fixe, de exemplu la 30 de centimetri. Capetele tuburilor se închid cu dopuri.

Înainte de cumpărarea pieselor, grădina se desenează pe hârtie, cu straturile, lungimea rândurilor și distanța până la robinet. Un strat de 1,2 metri lățime are, de obicei, 2-3 tuburi picurătoare pe lungime. Pentru 10 straturi de câte 5 metri, sunt necesari aproximativ 100-150 de metri de tub picurător și 20-30 de metri de conductă principală.

Grădinile mari se împart în zone, fiecare cu robinetul ei, pentru că un singur robinet obișnuit alimentează, de obicei, cel mult 200-300 de picurătoare în același timp.

Cât picură un picurător

Picurătoarele obișnuite dau 2, 4 ori 8 litri pe oră. Cele cu compensare de presiune dau aceeași cantitate pe toată lungimea tubului, chiar și pe terenurile în pantă, și sunt de preferat pentru grădini mai mari. Un robinet obișnuit de grădină dă 15-20 de litri pe minut, adică într-o oră cât 200-300 de picurătoare de 4 litri.

Calculul e simplu. O roșie mare, în plină vară, la peste 30 de grade, are nevoie de 2-4 litri de apă pe zi. Un picurător de 4 litri pe oră, pornit 30-60 de minute, acoperă necesarul. Castraveții, ardeii și vinetele au nevoi asemănătoare, iar salata și ceapa, mai mici.

Udarea rară și profundă, de la legume la pomi și trandafiri

Plantele udate puțin și des își fac rădăcini superficiale, sensibile la secetă. Udarea mai rară, dar mai lungă, care umezește pământul la 15-20 de centimetri adâncime, le obligă să-și trimită rădăcinile în jos. Verificarea se face simplu, cu degetul ori cu o lopățică, la 10-15 centimetri: pământul trebuie să fie reavăn, nu ud leoarcă și nici uscat. Ora ideală e dimineața devreme, între 5 și 7. Apa ajunge la rădăcini înainte de căldura zilei, iar pierderile prin evaporare sunt minime. Picurarea nu e doar pentru legume. Pomii tineri primesc 2-4 picurătoare așezate în cerc, la 30-50 de centimetri de trunchi, ca rădăcinile să se întindă în toate direcțiile. Gardul viu, mai ales tuia, care suferă vara de secetă, se udă cu un tub picurător întins de-a lungul rândului. Trandafirii și arbuștii ornamentali, sensibili la bolile frunzelor, sunt printre cei mai mari câștigători ai udării la rădăcină.

Mulciul de deasupra

Tubul picurător acoperit cu un strat de 5-7 centimetri de mulci, paie, iarbă uscată, frunze ori scoarță mărunțită, pierde și mai puțină apă. Mulciul ține pământul răcoros, împiedică formarea crustei și oprește buruienile. Combinația de picurare și mulci reduce consumul de apă al unei grădini la jumătate.

Picurarea pe balcon și din butoiul cu apă de ploaie

Ghivecele și jardinierele de pe balcon se usucă repede vara, iar o plecare de 10 zile în concediu e, de multe ori, sfârșitul florilor. Kiturile pentru balcon, cu un programator, un tub subțire și câte un picurător pentru fiecare ghiveci, rezolvă problema. Unde nu există robinet, există pompe mici, cu rezervor, alimentate de la priză ori de la un panou solar.

Butoaiele de colectare a apei de ploaie se pot lega la un sistem de picurare. Presiunea dată de un butoi ridicat pe un postament de 1 metru e mică, așa că se folosesc picurătoare speciale, pentru presiune joasă, ori o pompă mică. Apa de ploaie, fără calcar, e chiar mai bună pentru plante decât cea de la rețea.

Întreținerea și iarna

Filtrul se curăță lunar, iar capetele tuburilor se deschid de câteva ori pe sezon, ca apa să spele depunerile. Apa cu mult calcar înfundă în timp picurătoarele, care se curăță prin înmuiere într-o soluție de oțet.

Toamna, înaintea primului îngheț, sistemul se golește complet de apă. Programatorul se scoate, i se scot bateriile și se păstrează în casă, la fel ca filtrul și reductorul. Apa rămasă în piese îngheață, crapă plasticul și strică, într-o singură noapte geroasă, un sistem care ar fi rezistat ani buni.